Skip to content
  • În 2023, valoarea tranzacțiilor intermediate de grupul din care face parte Vola.ro a crescut cu 11% și a depășit pragul de 100 de milioane de euro.
  • Cifra de afaceri a grupului în 2023 este de 18.8 milioane de euro, o creștere de 11% față de 2022, iar EBITDA a atins valoarea de 6.2 milioane de euro, reprezentând 33% din total cifra de afaceri, conform datelor anunțate de companie.
  • În următoarea perioadă, Vola.ro se va concentra în special pe extinderea pe alte piețe internaționale și pe lansarea unor noi produse de travel fintech.

2023 a fost un an bun pentru grupul din care face parte Vola.ro, în ciuda provocărilor industriei, dar și a schimbărilor socio-economice, care s-au făcut simțite în planurile și bugetele de călătorie ale românilor. Întârzierile sau anulările de zboruri, inflația în creștere, conflictele armate din zona Orientului Mijlociu se numără printre evenimentele marcante din ultimul an, care au pus la încercare industria turismului.

În tot acest context, românii au continuat să călătorească și au învățat să se adapteze la schimbările din piață. Pe de altă parte, Vola.ro a urmărit constant tendințele industriei și nevoile clienților săi, astfel încât să poată dezvolta servicii și produse noi concepute special pentru ei.

2023 in grupul din care face parte Vola.ro: valoarea tranzacțiilor intermediate a crescut cu 11% și a depășit pragul de 100 de milioane de euro

Grupul din care face parte și Vola.ro, cea mai mare agenție de turism online din România, a încheiat anul 2023 raportând tranzacții intermediate în valoare de peste 100 de milioane de euro, cu 11% mai mult decât în 2022, o dovadă în plus a faptului că industria continuă să crească și că românii își doresc să călătorească în continuare, adaptându-se la noile contexte. De altfel, cifra de afaceri a grupului în 2023 este de 18.8 milioane de euro, o creștere de 11% față de 2022, iar EBITDA a atins valoarea de 6.2 milioane de euro, reprezentând 33% din total cifra de afaceri, conform datelor anunțate de companie.

Vola, extindere în afara României și birouri noi în aeroporturile din țară

2023 a însemnat pentru Vola.ro și extindere în afara granițelor țării. Concret, Vola.ro a intrat pe piața din Bulgaria, sub brandul Vola.bg, aceasta fiind prima etapă din strategia de extindere la nivel internațional. Platforma Vola.bg acoperă în prezent o gamă largă de servicii de călătorie şi oferă o varietate de zboruri către mii de destinaţii. De asemenea, clienţii beneficiază de asistenţă 24/7 din partea unei echipe dedicate de consultanţi vorbitori de limba bulgară şi de suportul departamentelor tehnice din România şi Polonia.

Totodată, din dorința de a veni cât mai aproape de clienții săi, Vola.ro a deschis cinci birouri fizice în principalele aeroporturi din România, în care agenții Vola.ro oferă consultanță și sprijin clienților companiei. Acest proiect a început cu biroul din aeroportul Otopeni, București, urmând patru birouri noi în aeroporturile din Timișoara, Bacău, Iași și Cluj-Napoca.

Ieftinuarie 2024: un început de an promițător pentru Vola.ro

Considerată a fi Black Friday-ul călătoriilor cu avionul, campania Ieftinuarie 2024, derulată pentru al șaselea an de agenția de turism online Vola.ro, a generat vânzări de bilete de avion în valoare de 9 milioane de euro. Vânzările generate de Ieftinuarie sunt o dovadă în plus a popularității campaniei, dar și a dorinței românilor de a călători tot mai mult.

Prin urmare, călătorii nu au vrut să rateze această ocazie și au profitat din nou de cele mai mici prețuri din an la biletele de avion. În ianuarie 2024, Vola.ro a vândut cu 33% mai multe bilete decât în aceeași perioadă a lui 2023, conform datelor emise de companie.

Cum arată planurile de viitor la Vola.ro?

În următoarea perioadă, Vola.ro se va concentra în special pe extinderea pe piețele internaționale, o expansiune care a început deja în 2023, cu Vola.bg, și care va continua pe tot parcursul lui 2024 și nu numai. În paralel cu această dezvoltare internațională, Vola.ro vizează și lansarea unor noi servicii de travel fintech menite să ușureze procesul de planificare a călătoriilor și să ofere un plus de siguranță clienților cu privire la zborurile lor.

„Ne-am setat obiective ambițioase pentru 2024, ne așteaptă un an plin și interesant. Pe lângă extinderea pe alte piețe internaționale, ne îndreptăm atenția și către expansiunea portofoliului de produse de travel fintech care să le ușureze clienților viața atunci când rezervă și planifică o călătorie. În momentul de față, avem deja câteva produse - Fast Refund, Trip Protect și Flex - gândite să protejeze clienții de incertitudinea din jurul zborurilor, astfel încât să fie acoperiți în cazul unor anulări sau întârzieri mai mari din partea companiilor aeriene, prin recuperarea banilor, ori găsirea unor alternative convenabile în cel mai scurt timp. Prin adăugarea altor noi produse fintech, ne dorim să oferim clienților noștri o experiență cât mai simplă, sigură și intuitivă când rezervă zborurile pe platformă”, spune Claudia Tocilă, Head of Marketing, Vola.ro.

Despre Vola.ro
In 2023 Vola a fost desemnata printr-un studiu Reveal Marketing drept cea mai cunoscuta, utilizata si cea mai recomandata agentie de turism online din Romania. Compania a avut, inca de la infiintare, o dinamica exploziva, atat ca cifra de afaceri, cat si ca numar de angajati si clienti. Vola.ro deserveste persoane fizice sau companii, oferind servicii complete de turism: bilete de avion, hoteluri, asigurari medicale de calatorie si servicii de rent-a-car.

In ultimii ani, strategia Vola.ro s-a indreptat spre dezvoltarea unor servicii de calatorie unice, de tip fintech, menite sa protejeze clientii de incertitudinea din jurul calatoriilor. Fast Refund, Trip Protect, Flex sunt produsele care permit recuperarea banilor in diferite situatii.
De asemenea, Vola.ro este prima companie din Romania care a fost clasata pe primul loc, pentru trei ani consecutivi, in topul Deloitte technology Fast 50, in Europa Centrala.

Pentru mai multe informatii, va rugam sa ne contactati la [email protected].