Odată cu pandemia, mulți dintre noi și-au reorientat planurile de călătorie. De la vacanțe exotice și city break-uri am trecut la excursii de weekend sau vacanțe în țară. Până la urmă, există o mulțime de frumuseți și pe plan local, care de-abia așteaptă să fie descoperite.
Dacă nu te-ai plimbat foarte mult prin țară și ai decis că este momentul să o faci, noi te susținem și îți oferim și câteva recomandări, ca de obicei. Iată o parte dintre cele mai frumoase locuri din România, pe care să le vezi în următoarea ta călătorie!
1. Lacul Ochiul Beiului
Cu siguranță, ai văzut măcar o poză cu acest loc care pare de-a dreptul magic. Culoarea intensă verde-albăstruie a Ochiului este ireal de frumoasă, iar drumul până acolo este la fel de fermecător.
Apa din Ochiul Beiului nu îngheață niciodată și este atât de limpede încât poți vedea chiar și baza lacului. Totodată, în jurul acestui loc circulă și tot felul de legende, care de care mai interesante. Le poți afla de la localnicii din zonă!
2. Cascada Bigăr
Tot în aceeași zonă, cea a Parcului Național Cheile Nerei-Beușnița, se găsește și faimoasa Cascadă Bigăr.
Aceasta este considerată nu numai cea mai frumoasă cascadă din România, ci și una dintre cele mai spectaculoase cascade din lume. Poți ajunge la ea după o plimbare plăcută prin natură, așa că fă-ți un traseu prin zonă, când planifici următoarea vacanță.
3. Vulcanul stins de la Racoș
Chiar dacă nu este la fel de faimos ca obiectivele turistice de mai sus, vulcanul Racoș oferă priveliști spectaculoase și este destinația perfectă pentru o excursie cel puțin interesantă.
Vulcanul stins are un con din rocă roșiatică și este înconjurat de peisaje minunate, coloane de bazalt și un lac de smarald. Le poți vedea pe toate într-o singură zi!
4. Coloanele de bazalt de la Detunata Goală
Dacă tot veni vorba despre coloane de bazalt, vizitează-le și pe cele de la Detunata Goală. Te vei simți ca într-un film SF sau ca și cum ai fi aterizat de curând pe o altă planetă.
Formațiunile inedite fac parte dintr-o arie protejată, iar pereții înalți de stâncă sunt unici prin formele lor naturale.
5. Satul scufundat de la Geamăna
În apropiere de Detunata se află un alt loc interesant, unic în țară și poate chiar în Europa. Este vorba despre Geamăna, un fost sat care acum este scufundat, la propriu, sub o pătură groasă de steril.
Din vechiul sat se mai poate vedea doar turla bisericii, care iese din ceea ce pare un lac plin cu mâl. Din când în când, sterilul prinde nuanțe roșiatice, rezultând o priveliște inedită, care îți dă fiori.
6. Satele maramureșene și Valea Vaserului
Dacă n-ai vizitat încă Maramureșul, este timpul să o faci. Satele din zonă și-au păstrat tradițiile de demult, iar localnicii încă se îmbracă în port popular, atât duminica, la biserică, precum și în restul timpului.
În cazul în care ajungi aici, mergi în Breb, un sat în care timpul parcă a stat în loc, dar și în Bârsana sau Moisei, pentru a vizita mănăstirile și pentru a te plimba printre căsuțe tradiționale care de care mai frumoase.
Dacă ai timp, ia-ți și un bilet pentru Mocăniță, trenul cu aburi care pleacă din Vișeul de Sus și te poartă pe Valea Vaserului.
7. Cazanele Dunării
Un alt loc care își merită din plin locul pe lista cu cele mai frumoase locuri din România este și zona Cazanelor Dunării. Locul în care Dunărea întâlnește muntele îți va rămâne în memorie mult timp de-acum încolo.
Pe lângă celebrul chip al lui Decebal, sculptat în piatră, poți vedea întreg defileul spectaculos, de pe mal sau dintr-o barcă.
8. Transalpina și Transfăgărășan
Acest top nu putea fi complet fără cele două drumuri celebre în toată Europa și nu numai. Unii spun că Transfăgărășanul este cel mai spectaculos drum pe care au condus vreodată, alții preferă Transalpina, care este ceva mai „sălbatică”.
Noi te sfătuim să ajungi în ambele locuri, căci fiecare este unic prin peisajele care se schimbă de la o curbă la alta.
9. Viscri și Criț
Dacă mai devreme vorbeam despre minunatele sate maramureșene, a venit momentul să discutăm și despre orașele transilvănene. Viscri și Criț sunt două comori nu foarte ascunse în care, odată ce vei păși, nu vei mai dori să pleci.
În ambele sate poți vizita biserici fortificate săsești, cea din Visci fiind inclusă în Patrimoniul UNESCO. Plimbă-te pe străduțe, fotografiază casele colorate, mângâie pisicile prietenoase, încearcă preparatele locale și stai la o vorbă cu localnicii. Vei avea parte de o experiență unică!
10. Peștera și Măgura
Încheiem top 10 cele mai frumoase locuri din România cu alte două sate de poveste. Peștera și Măgura se află în apropiere unul față de celălalt, iar drumul dintre ele poate fi parcurs pe jos, admirând peisajele superbe.
Satele sunt poziționate între culoarul Rucăr-Bran și Munții Piatra Craiului, așa că pregătește-te pentru priveliști parcă scoase dintr-un tablou pictat demult, cu garduri din lemn, căpițe de fân, animale și natură cât cuprinde!
Cu siguranță, există multe alte locuri ce ar putea fi incluse în acest top. Totuși, poți începe cu cele mai sus, chiar în următoarea ta călătorie. Mergi cu mașina sau ia-ți biletele de avion de pe Vola.ro. Explorare plăcută!