Skip to content

Urmează să pleci în vacanță și te întrebi ce să mănânci în Tenerife, destinația în care vei ajunge? Din fericire, opțiunile sunt numeroase și pentru toate gusturile. Dacă adori dieta mediteraneană, vei fi foarte fericit(ă), iar dacă îți place peștele, cu atât mai mult.

În Tenerife se mănâncă, în mare parte, la fel ca în restul Spaniei, ceea ce înseamnă că vei găsi celebrele tapas și delicioșii churros, precum și nenumărate preparate pe bază de pește și fructe de mare. Totuși, există și preparate specifice insulei, pe care le vei putea încerca pentru prima oară.

Iată ce să mănânci în Tenerife pentru a descoperi pe îndelete gastronomia locală!

1. Sosurile mojo

Mojo poate fi considerat produsul tipic al insulei, pe care nu îl poți rata. Și nici nu o vei face, căci îl vei găsi aproape în orice local.

Există mai multe tipuri de sos: mojo roșu, preparat cu ardei și usturoi, mojo verde, din coriandru și pătrunjel, sau mojo negro, pe bază de usturoi negru. Pe lângă aceste ingrediente, sosul mojo poate conține și ulei de măsline, piper și puțin miez de pâine.

sos mojo

Se servește alături de cartofi „încrețiți”, un snack destul de frecvent întâlnit în Tenerife.

2. Papas arrugadas

Dacă în zona catalană (de exemplu, în Barcelona), vei găsi peste tot patatas bravas, în Insulele Canare vei găsi papas arrugadas.

papas mojo

Este vorba despre cartofii care merg atât de bine cu sosul mojo. Cartofii se fierb în apă cu multă sare, apoi se scurg și se coc, pentru a obține o crustă crocantă și „încrețită”. Uneori, la final, se adaugă și mai multă sare.

3. Gofio

Gofio denumește o făină specială, făcută din porumb, mei sau alte cereale, chiar și din quinoa. Această făină este coaptă printr-o metodă tradițională, apoi gătită sub forma unui piure sau a unei creme. Rezultatul poate fi dulce sau sărat, în funcție de preparatul pe care îl acompaniază.

gofio tenerife

4. Brânza proaspătă de capră

Insulele Canare sunt populate de o mulțime de capre, iar brânzeturile fabricate din laptele acestora sunt foarte des consumate în Tenerife. Brânza proaspătă de capră are un gust specific, fresh și delicios, pe care te sfătuim să nu-l ratezi.

5. Almogrote

Dacă ești iubitor de brânzeturi, încearcă neapărat și almogrote, o cremă din brânză de capră amestecată cu ardei și usturoi, ușor picantă. Se servește atât simplă, cu pâine proaspătă, cât și cu faimoșii cartofi menționați mai sus.

6. Ropa vieja

Acest fel de mâncare se traduce, mot a mot, drept „haine vechi”. Cu alte cuvinte, este vorba despre un preparat făcut din resturi alimentare încă bune pentru consum.

Are la bază puchero, un fel de tocăniță cu năut, carne, ceapă și usturoi. Apoi, acestea se toacă și se adaugă sos de roșii, puțin stock de legume sau de pui, iar la final se presară cu pătrunjel din abundență.

7. Arroz a la Cubana

Bananele sunt la ordinea zilei în Tenerife, așa că nu este de mirare că le vei întâlni chiar și în mâncăruri gătite. De exeplu, arroz a la Cubana este un preparat local care conține orez, ou prăjit, un tip de cârnat și… banana prăjită! Poate că sună ciudat, dar nu îți fie teamă să-l încerci, căci este delicios.

arroz a la cubana

Bonus: Produse din banane

Nu numai arroz a la Cubana se prepară cu banane. Fructele de pe insulă se mai numesc și Platano. Sunt mai mici și mai dulci decât bananele clasice. Acestea se folosesc pentru a face vin (se numește Plate), oțet și gem.

Așadar, dacă adori să experimentezi gusturi noi, încearcă-le și pe cele de mai sus!