Fie că ai vizitat deja câteva orașe spaniole și te-ai îndrăgostit de această țară însorită și prietenoasă sau este prima oară când călătorești în Peninsula Iberică, Valencia este o destinație care nu te va dezamăgi.
Este al treilea cel mai mare oraș al Spaniei și locul în care s-a inventat paella. Vremea este mereu bună, plajele sunt aproape, iar muzeele sunt și ele extrem de interesante. Pe scurt, o vacanță în Valencia e binevenită oricând, indiferent dacă pleci singur, în cuplu, cu prietenii sau cu toată familia.
Iar pentru că ne dorim să-ți fie cât mai ușor să te organizezi, am strâns pentru tine zece lucruri pe care trebuie să le știi pentru o vacanță în Valencia.
1. Poți zbura ieftin și repede către Valencia
Valencia este una dintre destinațiile în care poți ajunge repede și ieftin. Ai la dispoziție zboruri către Valencia directe, low cost, operate de Blue Air sau WizzAir, dar și variante cu escală, la prețuri foarte bune. Tot ce trebuie să faci este să intri pe Vola.ro și să-ți rezervi biletele de avion din timp – de preferat cu o lună sau două înainte de plecare.
2. Transportul de la aeroport în oraș
Odată ce ai ajuns în aeroport, ai mai multe variante de transport către oraș. Ai de parcurs doar opt kilometri, cu metroul, autobuzul sau taxiul.
Stația de metrou se află la parterul Terminalului Sosiri. Vei cheltui 3.90€ pe o călătorie spre centrul orașului și 1€ pentru cardul de transport. Vei ajunge în oraș în 25 de minute. Pentru centrul orașului, mergi pe linia 3 sau 5, până la stația Xativa.
Dacă vrei să iei autobuzul, poți opta pentru Aerobus (2,5€) sau pentru linia 150 (1,05€). Iar dacă preferi un taxi, găsești mașini vis-a-vis de Terminalul Sosiri. Prețul estimativ până în centrul Valenciei este de 15€.
3. Cazarea
Alegerea locului de cazare este diferită pentru fiecare călător. Unii preferă să fie aproape de cele mai celebre atracții turistice, alții doresc să aibă parte de liniște, optând pentru cartiere rezidențiale mai departe de agitația orașului.
Dacă este pentru prima oară când organizezi o vacanță în Valencia și nu vei petrece aici decât câteva zile, rezervă cazare în zona Ciutat Vella – Centrul Vechi al orașului. Aici se află majoritatea obiectivelor turistice și „sufletul” Valenciei. Te vei putea pierde pe străduțe și simți atmosfera locală colorată și inedită.
Iar dacă preferi să fii mai aproape de plajă, cazează-te în zona El Cabanyal. Vei ajunge rapid la Playa de las Arenas, Platja del Cabanyal sau Platja de la Patacona.
4. Perioada potrivită pentru o vacanță în Valencia
Poate că deja ai verificat zborurile și opțiunile de cazare, dar te întrebi dacă alegi perioada corectă de vizitat Valencia. Ei, bine, având în vedere că orașul are temperaturi blânde pe tot parcursul anului, nu trebuie să-ți faci foarte multe griji.
Trebuie să știi doar că Valencia va fi ceva mai aglomerată pe timp de vară, iarna anumite obiective turistice au program restrâns, iar octombrie și noiembrie sunt cele mai ploioase luni din an.
5. Câte zile să îți rezervi pentru vacanță?
În cazul în care nu ai foarte mult timp la dispoziție, poți vizita orașul pe repede-înainte, bifând atracțiile principale, în trei zile. Dacă vrei să explorezi mai multe muzee și să vizitezi Valencia într-un ritm mai relaxat, cinci zile sunt ideale.
Dacă vrei să ai parte și de câteva zile de relaxare la plajă, extinde-ți călătoria până la o săptămână.
6. Gastronomia locală
Nicio excursie nu este completă dacă nu guști măcar puțin din aromele locale. Așa cum îți povesteam la început, Valencia este orașul de origine al paella, un preparat pe bază de orez și fructe de mare, pește sau pui. Vei găsi și varianta vegetariană, cu legume. Trebuie neapărat să încerci o porție. Pentru asta, poți merge în Central Market.
Apoi, dacă ți-a plăcut și vrei să explorezi și mai mult, încearcă și fideua – este la fel ca paella, doar că orezul este înlocuit de paste subțiri, asemănătoare fidelei.
În final, nu rata experiența fartons y horchata, adică niște batoane dulci din aluat pudrat cu zahăr, servite alături de o băutură pe pe bază de nuci – un fel de lapte vegetal valencian, dulce și rece ca gheața. Locul perfect pentru a gusta combinația perfectă este Horchateria Santa Catalina.
7. Despre Orașul Artelor și Științelor
Dacă te-ai gândit la o vacanță în Valencia și ai făcut puțină cercetare, cu siguranță ai văzut Orașul Artelor și Științelor, o atracție interesantă, futuristică și foarte celebră în oraș, realizată de arhitectul valencian Santiago Calatrava.
Este vorba despre un complex format din șase clădiri importante: Opera, Oceanariul, cinematograful digital 3D Hemisferic, Muzeul Științei, grădina Umbracle și Agora, cea mai recentă dintre ele – un spațiu pentru evenimente ce nu poate fi, de obicei, vizitat.
Fiecare clădire în parte are o formă inedită și propriul ei farmec, așa că optează pentru un tur ghidat complet sau alege să vizitezi în interior doar ceea ce te pasionează cel mai tare.
Recomandarea noastră este să nu omiți Oceanariul, căci este cel mai mare din Europa și te va impresiona, fără îndoială, fie că îl vizitezi singur sau cu cei mici.
8. Despre Bioparc
Pe lângă complexul de clădiri de mai sus, o atracție celebră în Valencia este și Bioparcul, o grădină zoo care se întinde pe zece hectare. Aceasta conține foarte multă faună și floră africană, spre deosebire de alte grădini zoo din Europa. Este o experiență unică, atât pentru adulți, cât mai ales pentru copii.
Dacă vrei să faci o vizită, cea mai bună idee este să îți cumperi biletele online și să alegi un interval de timp în care să ajungi.
9. Festivalul Fallas
Dacă îți place să participi la evenimente locale atunci când călătorești, îți poți programa vacanța în Valencia în funcție de Fallas. Aceasta este cea mai mare fiesta spaniolă, care are loc an de an în tot orașul.
Timp de o săptămână, paradele, costumele și artificiile sunt prezente 24/24, pe toate străzile orașului, în cel mai zgomotos și cel mai interesant festival. Fallas are loc în luna martie a fiecărui an.
10. Comori ascunse
Cu siguranță, ai văzut care sunt obiectivele turistice faimoase din Valencia și le-ai pus deja pe listă. Dar dacă vrei să descoperi și altfel de locuri, iată câteva sugestii.
Fă o baie relaxantă la Admiral’s Baths, băi otomane din secolul 14, descoperă arta stradală din zona El Carmen și găsește mini-casa de pisici de pe strada Carrer del Museu nr. 11.
Iar dacă te-ai hotărât deja să pleci în vacanță în Valencia, suntem aici cu recomandări de zboruri, cazare și închirieri de mașini.