Skip to content

Alegi destinațiile de vacanță în funcție de numărul de restaurante cu stele Michelin? Primele obiective turistice pe care le salvezi pe hartă sunt locurile celebre pentru mâncarea delicioasă? Nu-ți rezervi niciodată cazare cu mic dejun inclus pentru că vrei să iei la rând toate patiseriile și cafenelele de top din oraș?

Dacă da, cel mai probabil ești un foodie. Acea persoană care adoră gastronomia, combinațiile inedite de gusturi și texturi, descoperirea de noi arome specifice fiecărui loc vizitat. În acest caz, probabil că ești într-o continuă căutare de destinații culinare din Europa. Nu de alta, dar e timpul pentru a rezerva o nouă călătorie!

Top 5 destinații culinare din Europa și ce să savurezi în fiecare dintre ele

1. San Sebastian, Spania

San Sebastian (cunoscut și sub numele Donostia) este un oraș fermecător din Țara Bascilor, spre care poți zbura din mai multe orașe ale României. Această zonă din nordul Spaniei nu este la fel de celebră ca alte destinații din Peninsula Iberică, însă există un motiv puternic pentru care se află în acest top. Este unul dintre locurile cu cea mai mare densitate de restaurante cu stele Michelin, alături de Kyoto, Paris și Lyon, și o destinație cu o multitudine de restaurante diverse excelente.

Nu rata o masă completă la Mugaritz, aflat în topul restaurantelor din lumea întreagă. Aici vei experimenta gastronomia moleculară, într-un meniu inedit, care arată fabulos.

Iar dacă vrei să echilibrezi dish-urile complexe cu simplitatea unor tapas, ia la pas Centrul Vechi și încearcă faimoasele pintxos – tapas din regiunea nordică. Fă o vizită și la Mercado de La Bretxa, o piață cu produse locale proaspete și gustări preparate pe loc, în stil specific.

2. Copenhaga, Danemarca

Când spunem Copenhaga, spunem restaurante moderne, gastronomie experimentală, dar și nenumărate patiserii unde rulourile cu scorțișoară și diversele delicii pe bază de aluat crocant cu unt cer să fie testate cu fiecare ocazie.

Așadar, dacă ești un foodie adevărat, trebuie neapărat să zbori spre Copenhaga și să faci un tur culinar. Noma, unul dintre cele mai faimoase restaurante din întreaga lume, te așteaptă cu o experiență inedită, dar și celelalte peste 15 restaurante cu stele Michelin.

Poți încerca meniurile unor locuri faimoase în lumea pasionaților de gastronomie, precum Geranium, Alouette, Jatak sau Kadeau. Iar dacă vrei să guști din patiseria locală, Hart Bageri, Meyers Bageri, Juno sau Lagkagehuset.

patiserie daneza

3. Lyon, Franța

A fost greu să alegem dintre Lyon și Paris. Deși Parisul este extrem de ofertant în materie de mâncare bună, Lyon este supranumit capitala gastronomică a Franței. Așadar, ia-ți bilete de avion către Lyon și pregătește-te să experimentezi bucătăria franțuzească autentică.

Pentru o primă interacțiune cu mâncarea delicioasă a zonei, alege un bouchon, adică un local specific, autentic, unde poți gusta un coq au vin gătit perfect. Poți găsi o mulțime de bouchons pe strada Saint-Jean.

De asemenea, Lyon este orașul lui Paul Bocuse, unul dintre cei mai renumiți chefi francezi. Deși acesta a murit în urmă cu câțiva ani, restaurantul care îi poartă numele are încă două stele Michelin și îi duce munca mai departe. Acesta se află imediat în afara Lyonului, însă merită o vizită.

4. Bologna, Italia

Italia nu putea lipsi dintr-un top cu destinații culinare din Europa. Este greu să includem un singur oraș. Pe blogul Vola.ro vei găsi un articol despre destinații din Italia unde poți mânca cea mai bună pizza, așa că acum îți vom povesti despre un alt oraș, care a urcat foarte mult în topul pasionaților de gastronomie: Bologna.

Situată în regiunea Emilia Romagna, Bologna este raiul oricărui foodie. Aici este locul de origine al parmezanului, al oțetului balsamic, al șuncii de Parma și al sandwich-urilor tigelle. Așadar, intră în băcănii cu produse proaspete și în trattorii tradiționale pentru a te bucura de preparate autentice și delicioase.

bacanie din Bologna Italia

Nu pleca din Bologna fără să încerci lasagna verde, tortellini in brodo, tagliatele cu sos ragu și mortadella. Iar dacă ai destul timp, fă neapărat o excursie până în orașul apropiat, Modena, pentru o masă absolut perfectă la un restaurant cu trei stele Michelin: Osteria Francescana.

5. Lisabona, Portugalia

Dacă primele destinații culinare din Europa din acest top au fost axate pe restaurante cu stele Michelin, această ultimă destinație a fost declarată cea mai ieftină pentru un city break, inclusiv la capitolul mâncare.

Lisabona are și ea un număr impresionant de restaurante aflate pe lista Michelin, dar și nenumărate tascas, restaurante specifice, unde poți mânca preparate proaspete, gătite în stil tradițional portughez.

Pune pe listă faimoasele pasteis de nata, tarte crocante cu o cremă fină de ou și vanilie, pe care le poți gusta proaspăt scoase din cuptor la Manteigaria sau Pasteis de Belem, dar și codul gătit tradițional (îl vei găsi în meniuri ca bacalhau), caracatița gătită cu ulei de măsline din abudență, tocănița cozido și sandwich-urile perfecte pentru o gustare rapidă – prego și bifana.

Oricare dintre aceste destinații culinare din Europa ai alege, vei avea cu siguranță o experiență gastronomică de neuitat, așa că rezervă-ți deja biletele de avion pentru următoarea călătorie.