Skip to content
Actualizat in: 05/05/2022

Distribuie pe:

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on telegram

„De la călători pentru călători” este o serie Vola.ro lansată special pentru tine, pasionatul de călătorii care își caută inspirația peste tot. Prin această serie ne dorim să îți împărtășim experiențe reale ale unor călători care și-au documentat vacanța pe scurt. Vei descoperi aventura acestora așa cum au trăit-o ei la destinație.

Albu Dănuț a mers de curând în Maroc și ne oferă câteva informații utile, sfaturi și recomandări care te vor inspira și te vor ajuta să ai o vacanță reușită.

"Acum vreo lună, fiind în căutarea unei noi destinații de vacanță, mi-a atras atenția…Maroc. Țară parțial arabă, continent african, deșert, berberi, o lume puțin promovată, în opinia mea, am zis să încerc, de ce nu?

Luând in calcul că din România nu sunt legături de linie direct cu Marocul, a trebuit să încerc diferite combinații de zbor, ținând cont de numărul de ore petrecut între două avioane și de bugetul pe care mi-l propusesem pentru această escapadă nouă, pentru mine. Așadar, iată ce am găsit:

Tur: Bilete de avion București-Edinburgh
Edinburgh-Marrakesh

Retur: Marrakesh- Milano, Malpensa
Milano, Bergamo-București

Patru zboruri în total, cu un cost de aproape 70 euro dus-întors.

Am făcut un searching pe grupurile de călătorii și am ajuns la concluzia că cel mai indicat, pentru a simți din plin ospitalitatea și stilul și savoarea acestei țări, este să te cazezi la o casă privată marocană. Sunt cunoscute și sub denumirea de Riad. Zis și făcut. Deoarece nu dispuneam decât de trei nopți, am luat trei cazări diferite. Prima noapte în Marrakesh, a doua în Rabat și a treia din nou în Marrakesh.

Prețurile cazărilor au fost 60, 42 și 65 de euro pe noapte/ camera triplă (eu, soția și fetița noastră).

Pe data de 25 Aprilie, luni, a doua zi după Paști, am plecat spre aeroportul Otopeni. Pe drum o aglomerație de nedescris. Undeva prin județul Braila, la Ianca, am luat și o amendă de viteză (78 km în localitate), na, zic, stai așa ca am început bine.

De ce am adus în discuție treaba cu traficul foarte aglomerat? Eu fiind din Galați, mi-am luat o marjă de 5 ore ca să ajung la aeroport. Întotdeauna m-am încadrat în acest interval de timp, mai ales că aveam check-in-ul făcut online. A fost prima oară când era să întârzii, deci când am ajuns la poarta de îmbarcare, aceasta era deschisă, boarding-ul se făcea de minute bune, cred că mai erau două-trei persoane înaintea mea, oricum am urcat ultimul în avion.

Pe viitor să țineți cont de zilele în care plecați, de sărbătorile existente, căci toate acestea înseamnă aglomerație, blocaje în trafic, timp pierdut, nervi și..riscul de a vă rata vacanța.

Revenind, am avut primul zbor la ora 22:45 spre Edinburgh. Al doilea zbor, Edinburgh-Marrakesh, a fost la ora 6:20 dimineața. Da, știu, am petrecut o noapte în aeroportul din Scoția dar cunoșteam acest lucru și mi l-am asumat.

Marți dimineața, la ora locală 9:10 am aterizat în Marrakesh. Menționez ca au fost obligatorii vaccinul și un test PCR făcut cu 72 de ore înaintea sosirii în Maroc.

Aveam planurile făcute temeinic de acasă, știam ce aveam de făcut, așa ca am închiriat o mașina, un Renault Trafic cu 9 locuri (noi am fost un grup de nouă persoane),cu 340 de euro și garanție 1000 de euro.

Din aeroport am plecat drum întins către Ourzazate. Un drum greoi, în multe locuri, plin de gropi, cu multe lucrări de asfaltare, cu restricții de circulație, cu timpi de așteptare deoarece se făceau lucrări de excavare a muntelui pe lângă care trecea șoseaua. Vă dau toate aceste detalii pentru a vă putea organiza mai bine timpii alocați acestei excursii.

După aproape 4 ore și jumătate am ajuns la Ourzazate. La studiourile de film Atlas. Nenumărate producții s-au filmat pe aceste platouri și aici voi enumera doar câteva: Gladiatorul, Isus din Nazareth, Game of Thrones, Prison Break, Cleopatra, Ben-Hur, etc. Locurile sunt fascinante, mai ales dacă ai văzut acele filme și ești și fanul genului, așa cum sunt eu.

Pe drumul de întoarcere către Marrakesh, am oprit la Ait Ben Hadou, un sit aflat pe lista patrimoniului UNESCO. Este practic o cetate din lut, în care de asemenea au fost turnate multe producții internaționale. Locurile sunt extraordinare și trebuiesc văzute chiar dacă se ajunge puțin mai cu dificultate la ele.

Una peste alta, în jurul orei 22:30 intrăm din nou în Marrakesh, mergând către cazare. Eu, citisem despre cât de haotic este traficul din acest oraș. Dar sincer, nu credeam că în realitate poate fi chiar așa cum fusese descris.

Deci, vă rog să vă imaginați această scenă: Trafic aglomerat pe trei benzi, cu zeci poate chiar sute de scutere care se băgau printre mașini și făceau slalom printre dube, camioane, pietoni. Oameni care traversau fără să aibă nicio treabă cu lumina roșie a semaforului și care păreau să nu le pese de tine ca șofer și de mașina ta, căruțe încărcate stivă cu baloți de iarbă sau pepeni sau ticsite de oi sau capre vii, bicicliști care mergeau câte doi pe un cadru de bicicleta, motocicliști care veneau pe contrasens, îți tăiau drumul brusc ca să între în vreun gang îngust, am văzut un nene pe un scuter care transporta o saltea de pat desfăcută, oameni care împingeau sau trăgeau caruțuri cu marfă, pe banda unu a străzii, scutere care aveau două-trei persoane pe ele, oameni călare pe măgari, stând cu ambele picioare atârnate pe partea laterală a animalului, mașini, multe, care mergeau cu luminile stinse, nici nu știu dacă aveau faruri funcționale, de caști de protecție pe motociclete nici nu poate fi vorba….

Ei bine, toate astea se întâmplau în același timp, în jurul meu, în traficul din Marrakesh. Nu era foarte cald afară, totuși nu știu de ce, când am parcat mașina, eram leoarcă șiroaie pe haine.

Prima cazare, cea din Marrakesh, după cum v-am spus, era la două minute depărtare de celebra piață Jemaa-El-Fnaa.
Am ajuns la cazare în jurul orei 23:00 , am făcut repede un dus și am zis să ieșim măcar o oră în această piață, așa ca să îi luăm pulsul. Mamă, ce era aici…citisem și despre această piață celebră din Maroc și din Africa, de altfel, dar ce am văzut aici…revin cu detalii mai pe la sfârșitul descrierii mele.

A doua zi, după un mic dejun corespunzător, oferit de gazda noastră (era inclus în prețul camerei), am pornit la drum cu direcția Casablanca. Nici nu am intrat din nou în infernalul trafic din Marrakesh ca hop! ce sa vezi…mă trage un polițist pe dreapta.

-Hello, Mr. Officer!
Do you speak English?
-No….Je parle Francais.
Hmm, e bun așa…zic în gândul meu. Bun, care este treaba?

Domnule, îmi spune el, ați comis o infracțiune. Pasagerul din dreapta (adică soția mea), nu avea centura pusă. Pfff, zic hai sa fac un românism…domnu’ polițist am greșit, iertați-mă, nu am știut că nu o are pusă, să vedeți ce mustrări îi trag acasă…degeaba.

Cât timp am stat noi să parlamentăm, au trecut pe lângă noi fel de fel de spețe de posibile amenzi de avea omul de unde să aleagă cu vârf și îndesat. A trecut chiar un domn cu un scuter iar pasagerul din spate stătea pe scuter în picioare, pe șaua pe care normal se sta în șezut. Dar, domnul polițist nu a avut ochi decât pentru mine. Avea niște procese verbale de amendă, gata tipărite cu suma de plată, în cazul meu m-am pricopsit cu 300 de Dirhami. Adică vreo 150 de lei sau 30 euro. Apropo, sa îmi aduceți aminte, vă rog, să nu uit să îi cer banii de amenda soției mele. Pentru ca ea a comis-o iar eu am plătit-o. Așa le așază viața uneori.

Oarecum dezumflat, am plecat din nou la drum. Șoseaua, parfum. Am mers doar pe autostradă până am ajuns în Casablanca, unde am și oprit pentru câteva ședințe foto și o plimbare pe malul Atlanticului. Foarte frumos orașul, modern-futurist, curat, un pic occidentalizat, o apariție plăcut surprinzătoare în decorul general cu aspecte arabe al Marocului.


Bun, bifăm și Casablanca și plecăm din nou la drum către destinația finală a acelei zile și anume Rabat.

Distanța între aceste două orașe este de aproximativ 75-80 de kilometri, pe autostradă, deci i-am făcut repede și pe aceștia.

Rabat, Capitala Marocului

Oraș cu instituții guvernamentale, plin de steaguri de-a lungul străzilor, nu foarte mare, cochet, cu o parte modernă foarte frumoasă. Riadul nostru unde trebuia sa ne cazăm, era în Medina (partea veche, istorică a orașului).

În jurul orei 16:00 când am ajuns noi, era un trafic extraordinar de aglomerat. Waze-ul nostru ne dăduse locația unde ar fi trebuit să oprim dar acolo, nici vorbă, nu era nici măcar un metru liber pentru o posibilă parcare. Neputând să parchez, neavând unde, neputând nici să țin traficul în spatele meu, am făcut o tură, o roată din acea zonă, în speranța că voi găsi vreun loc disponibil. Am trecut și pe lângă niște domni polițiști pe care i-am și salutat discret din cap, urmărind în acest timp să observ vreun potențial loc de parcare, liber. Zero șanse!

Cineva din grupul nostru, din mașina zice..,,hai să sunăm gazda, poate are vreo variantă de parcare cu care să ne ajute."  Dănuț, adică eu…"i-a telefonul și vorbește cu gazda", îmi spuse un prieten.

Eu fiind șoferul, unei mașini care, între timp, făcusem roata aceea în căutarea vreunui loc liber, nu îl găsisem dar mă apropiasem de acei domni polițiști pe care îi salutasem puțin mai devreme. Doar că de data asta m-am apropiat de ei având și un telefon în mână.(eu, șoferul)

Ce credeți că s-a întâmplat? Nici nu este greu de ghicit. M-au tras pe dreapta și m-au întrebat de sănătate cumva? Nuuu….mi-au mai tras o amenda pentru folosirea telefonului în timp ce conduceam. Încă 300 de Dirhami. Cât timp îmi scriau amenda s-a eliberat și un loc de parcare chiar lângă ei deci, asta ar fi partea bună a acestei povești.

Am mers la locație, între timp apăruse și gazda, oarecum spășită de ceea ce pățisem noi (spun noi, deoarece prietenii mei s-au considerat parte comună a culpei mele și am împărțit cele două amenzi la trei. Eram trei familii. Le mulțumesc încă o dată, pe această cale).

Ne-a spus ulterior că era nou pe piața închirierilor de case către turiști și ar fi fost de datoria lui să pună la dispoziția noastră un loc de parcare, dar nu a știut treaba asta. Pe viitor va lucra la treaba asta.

Revenind la Rabat, ne-am plimbat, am făcut poze, shopping, am mers la ocean, ne-am bălăcit, totul a fost super, până ne-a luat foamea.

Am uitat să precizez că în perioada în care noi am vizitat Marocul, ei erau în perioada Ramadanului. Deci, nu aveam prea multe opțiuni de masă, fiind in Medina veche a orașului. Am așteptat până după rugăciunea lor de seară, când asfințește soarele și pot să mănânce și vreau să vă spun că am mâncat cea mai bună lipie umplută cu pește prăjit, sardină și un fel de hamsie, salată și un sos puțin picant de mi-am lins degetele de la mâini de bună ce era, la propriu. Bine, nu aveam nici șervețele că nu ne-au dat, deci nu am avut de ales.

Pont: să prindeți apusul soarelui pe malul oceanului, o să iasă niște poze de vis. Și momentul în sine este extraordinar alături de persoana iubită. Bine, eu încă eram puțin supărat pe nevasta mea pentru amenda încasată, dar tot a fost frumos, căci până la urmă ne-am împăcat.

A treia zi dimineața, după un mic dejun copios, pregătit de două arăboaice, cu voal pe ochi, misterioase dar foarte elegante de altfel, am plecat drum întins către Marrakesh.

Am ajuns undeva în jurul prânzului, foarte fericiți pentru că nu mai încasasem nicio amendă. Ne-am cazat la Riad Dar Nakhla, foarte curat, elegant, discret, cel mai frumos de până acum.

Haideți să vă spun puțin despre aceste riaduri. Din exterior arată ca o casă normală cu două sau trei etaje. Când pășești în interior lucrurile se schimbă în totalitate. Au scară interioară care duce până sus pe acoperiș, loc unde se poate servi micul dejun dimineața sau se poate prinde apusul la finalul zilei.

Riadul, privit din spațiu, are forma literei ,,O”, doar că este puțin mai pătrățoasă. Iar pe mijlocul casei, unii au acoperiș, alții nu. Deci, ieși din camera ta, dai într-un fel de hol care se întinde pe toată suprafața etajului la care te afli iar tu, de acolo, din acel hol, poți privi cerul liber dacă te uiți în sus sau poți vorbi cu ceilalți membri ai familiei dacă se află pe același palier cu tine sau cu un nivel mai sus ori mai jos. Și asta se întâmplă în interiorul casei.

Revenind la Marrakesh.

Am ajuns la cazare, am făcut repede un duș, ne-am schimbat și am plecat să luăm la pas orașul.
Asta era în jurul orei 16:00.

Dacă mă întrebați pe mine, în acel moment, percepția mea era ca despre a unui oraș puțin, nu foarte mult, puțin mai aglomerat ca un oraș normal. Ca Bucureștiul, să zicem.

Mergând și căscând ochii în stânga și dreapta, am ajuns ușor-ușor la acea piață despre care v-am spus ca voi reveni cu descrierea asupra ei, Jamaa-El-Fnaa.

Totul aparent în limitele normalității. Dar nimic nu prevestea iureșul ce avea să pună stăpânire pe acel loc într-un interval de timp de numai câteva minute. Știți că este și un cântec celebru al anilor ‘80: …MARRAKESH, O MARRAKESH, I LOST MY WIFE, I LOST MY HAPPINESS…

Așa sunt versurile cântecului, nu s-a întâmplat asta, dar…nu am văzut niciodată în viața mea, un asemenea oraș.

În câteva minute, practic după o anumită oră, MII de oameni apar de nicăieri, merg, strigă, au ceva de oferit, te întreabă ceva, te îndrumă, deschid tarabe cu lucruri, întind preșuri pe jos pentru a-și pune marfa, țipă cât pot de tare despre niște discounturi, dansează, fac acrobații cu focul, cânta la fluier unor șerpi, te tatuează, îți fac repede un fresh de fructe, fac mișcări ritmice pentru a alunga spiritele sau a chema ploaia și….cel mai important lucru, toți fac aceste treburi ÎN ACELAȘI TIMP. Este o NE-BU-NIE totală. Te intrigă dar te și captivează totodată. Acesta este sensul perfect de ORAȘ VIU. Minunat!


Până să înceapă această demență frumoasă, aș putea să îi spun, observasem niște domni africani, vânzători ambulanți care aveau un gen de tricouri de vânzare, cu specificul și în culorile tradiționale africane. Și mi-a rămas mintea la acele tricouri, de fapt mai mult bluze. Dar, cum se întâmpla deseori, am zis…lasă ca îl iau mai târziu, să nu îl car cu mine acum, îi caut eu pe băieții aia când o fi să plec, bla, bla, bla.

Când am vrut într-adevăr să cumpăr acea bluză, nu mai aveam de la cine, că ăștia plecaseră. Un cetățean marocan, genul acelui mic combinator smecheraș, care îți promite și îți rezolvă marea cu sarea, că el cunoaște și știe și de-astea…..m-a observat că mă uitam precum ,,curca-n crăci”, oarecum pierdut în spațiu, gândindu-mă în sinea mea că i-am pierdut pe băieții aia și asta a fost, adio bluză africană.

,,Te rezolv eu imediat”….pleacă și apare cu unul dintre tipii africani. Îi spun ce doresc și acesta îmi spune să merg cu el că nu le mai are acolo, tricourile.

Băi fraților, și mă bagă ăsta în niște cotloane ascunse, în spatele unor ziduri, într-un fel de ghetou, unde mai erau vreo 20 de domni, tot așa bine clădiți cum era băiatul ăsta, doar ca erau mai încordați văzându-l că aduce un străin (adică pe mine) acolo în cuibul lor. L-au întrebat din ochi care este treaba cu mine….apropos de mine, eu eram cred ca pământ galben, la față, de teamă. Mama lui de tricou, nu puteam să le port pe alea pe care le am în șifonier, îmi trebuia mie tricou african. Asta era în capul meu. După o negociere scurtă, adică mi-a cerut 200 de Dirhami iar eu i-am dat 150…a făcut hmm,bine….eu am făcut ufff!, hai ca plec, te las și am luat-o la fugă, chipurile de frig, ca să mă încălzesc.

Deci, prieteni….. vă recomand Marrakesh. Nu este cel mai frumos, nici cel mai sigur, nici cel mai curat oraș dar….are ceva care este DOAR al lui. Nu îl comparați cu alte orașe în care ați fost. Luați-l așa cum este. Agitat, viu, plin de hoți, de negustori, de trepaduși, vibrant, orașul acesta este în orice fel vreți numai plictisitor nu.

Sper că nu v-am plictisit cu povestioara mea, cam scurtă ce-i drept 😉, dar v-am descris lucrurile pe care le-am văzut și trăit din toată inima. Sper să fiu inspirațional și pentru alți dintre d-voastră. Vacanțe plăcute!"

Îi mulțumim lui Dănuț pe această cale că a povestit din toată inima experiența sa din Maroc și dacă vrei să afli mai multe detalii sau vrei să îi mulțumești și tu, dragă cititorule, îl găsești pe Dănuț la următoarele conturi:

Facebook: Danut Si Raluca Albu

Instagram: calatorideromania