Skip to content
Actualizat in: 05/08/2021

Distribuie pe:

Salutare, drag călător! Poate că ai aflat deja ce urmează să-ți spunem, însă noi vrem să ne asigurăm că nu ratezi sub nicio formă o veste atât de bună. Grecia primește din nou turiștii români, singura condiție fiind ca aceștia să prezinte un test PCR negativ sau să fie vaccinați cu ambele doze și să aibă cel puțin zece zile trecute de la rapel.

De asemenea, dacă te îngrijora ideea de izolare la întoarcerea în țară, trebuie să știi că aceasta nu mai este obligatorie pentru persoanele vaccinate sau care pot dovedi că au anticorpi împotriva Coronavirusului (prin certificat medical sau test de anticorpi).

Acestea fiind spuse, te poți gândi deja la acea vacanță de vară mult așteptată! Mai mult, chiar poți începe să o organizezi de acum, căci biletele de avion spre Grecia sunt mai ieftine ca niciodată, iar majoritatea unităților de cazare oferă rambursare completă.

Pentru că ne place să te ajutăm cât mai mult, deja ți-am oferit câteva sugestii de insule grecești spre care te poți îndrepta la vară: Creta, Santorini și Mykonos. Iar dacă ai nevoie de încă o idee, astăzi îți povestim câte ceva despre o altă destinație minunată: insula Zakynthos.

5 locuri de vis pentru care merită să vizitezi Zakynthos

1. Plaja Navagio

Aceasta este una dintre cele mai celebre plaje grecești. Navagio este faimoasă atât datorită apei turcoaz ireal de frumoase și stâncilor albe ce înconjoară golful, cât și unei legende vechi.

În mijlocul nisipului alb de pe plajă stă o epavă care îți trezește instantaneu curiozitatea. Se spune că, demult, un contrabandist ar fi naufragiat aici, după ce ar fi fost prins într-o furtună pe mare. Cu toate acestea, povestea nu a fost confirmată oficial. În orice caz, este o priveliște cel puțin interesantă!

Pro tip: Dacă ajungi cu barca direct pe plajă, fă-ți curaj și urcă deasupra stâncilor înalte, pentru a te bucura de o priveliște nemaiîntâlnită.

2. Grotele Albastre

Situate chiar în nordul insulei, Grotele Albastre sunt printre cele mai vizitate obiective turistice din Zakynthos. Adevărul este că, odată ce intri cu barca pe sub stâncile impunătoare, vei înțelege de ce.
Grotele Albastre Zakynthos Grecia
Apa și lumina creează o iluzie optică fascinantă pe tavanul și pereții grotelor, care par azurii, la fel ca marea. Dacă vei intra și tu în apă și vei privi în jos, corpul tău va avea aceleași nuanțe. Este o experiență unică, pe care nu trebuie s-o ratezi!

3. Satul Keri

Ne mutăm spre partea de sud a insulei, pentru a descoperi și acolo o mulțime de locuri captivante. Un astfel de loc este și Keri, un mic sat situat pe coastă, de unde priveliștea îți taie respirația.

Dacă vrei să vezi unul dintre cele mai frumoase apusuri, îndreaptă-te spre farul din Keri. De acolo, stâncile și marea creează un spectacol pe care nu putem să ți-l descriem în cuvinte.

4. Castelul venețian Bochali

Asemenea altor insule grecești, și Zakynthos s-a aflat, la un moment dat, sub ocupație venețiană. Influențele arhitecturale încă se pot vedea, iar Castelul Bochali este un exemplu perfect. Chiar de la intrare vei observa leul cu aripi al Sfântului Mark, simbolul Veneției, pe partea superioară a fostei porți.

Castelul a fost ridicat pe locul unui fost castel bizantin, pe dealul de deasupra orașului cu nume omonim insulei. În prezent, mai poți vedea doar ruinele, însă chiar și acestea merită din plin o vizită.

Castelul Venetian Zakynthos Grecia

Pro tip: Nu rata punctul de belvedere al castelului, de unde poți admira orașul Zante (denumirea italienească pentru „Zakynthos”) și marea nemărginită.

5. Muzeul uleiului de măsline

Grecia este renumită, printre altele, pentru uleiul său de măsline pur, de calitate și absolut delicios.

Dacă vrei să afli mai multe despre felul în care acesta a fost produs de-a lungul timpului (încă din anii 1700!), vizitează gratuit muzeul. Acesta se află în partea de sud a insulei, relativ aproape de aeroport.

Vei afla care e diferența dintre ulei virgin și extra virgin, iar la finalul turului vei putea degusta uleiul specific al insulei, Aristeon, cu pâine făcută în casă și măsline de la fermele de pe insulă.

Experiențe de neratat în Zakynthos

1. Înoată în grotele din Keri și vezi broaștele țestoase uriașe

Despre satul Keri ți-am povestit deja, dar am omis să îți spunem și despre grotele fabuloase pe care le poți explora în apropiere. Rezervă un tur de o zi și aventurează-te în sudul insulei, pentru a înota în grote și pentru a admira broaștele țestoase de mare.

Apoi, barca te va purta până pe insula Marathonisi, unde vei putea sta la soare pe plaja unde broscuțele își depun ouăle – Golden Beach.

2. Fă o excursie de o zi până la plaja Navagio și Grotele Albastre

Dacă ai ales să te cazezi în sudul insulei, s-ar putea să ți se pară dificil să ajungi la capătul opus. Totuși, nu poți pleca din Zakynthos fără să vezi faimoasa plajă și grotele. Așadar, optează pentru o excursie rapidă.

Te vei bucura de o plimbare pe cinste cu barca, de unde vei putea admira toată insula, de pe mare. Apoi, vei intra în faimoasele Grote Albastre și vei avea timp să descoperi pe îndelete Navagio Beach.

Cum ajungi în Zakynthos?

Pe Vola.ro ai la dispoziție zboruri directe către Zakynthos, cu plecare din București și Cluj-Napoca. Prețurile biletelor de avion sunt extrem de mici în perioada aceasta, așa că vei putea ajunge la destinație repede și ieftin.

P.S.: Chiar dacă plănuiești să pleci în vacanță peste o lună sau două, poți beneficia de tarifele scăzute rezervând biletele de avion încă de acum.

Unde te cazezi în Zakynthos?

Dacă deja ți-ai ales biletele de avion, urmează să îți rezervi și cazare în Zakynthos. Din fericire, majoritatea hotelurilor oferă rambursare completă în cazul în care călătoria trebuie să fie anulată, așa că rezervă fără griji! Dar să nu ne gândim momentan la scenarii negative și să discutăm, în schimb, despre opțiunile disponibile.

Aeroportul din Zakynthos se află în partea de sud a insulei, așa că dacă vrei să rămâi în apropiere, rezervă-ți cazare în Zakynthos Town (Zante). Dacă vrei să ai parte de ceva mai multă liniște, dar totuși să te poți mișca ușor pe insulă, caută cazare în Skinari.

3 recomandări pentru o călătorie sigură și fără griji

  • Asigură-te că îndeplinești toate condițiile necesare

Nimic nu poate fi mai neplăcut decât să nu poți pleca în vacanța rezervată din cauza unui moment de neatenție. Pentru a evita această situație, citește condițiile de călătorie și asigură-te că îndeplinești toate condițiile, la momentul plecării.

  • Optează pentru Vola Medical

În 2021, asigurarea de călătorie este un must have. Pentru a pleca în vacanță fără griji, ia cu tine Vola Medical, produsul care îți oferă acoperire chiar și în cazul diagnosticării și necesității unui tratament pentru COVID-19 la destinație.

  • Ia-ți asigurarea Vola Rambursabil

Nu în ultimul rând, dacă ești suspicios cu privire la măsurile ce pot apărea pe neașteptate, optează pentru Vola Rambursabil, o asigurare ce îți permite să primești înapoi 90% din costurile călătoriei, în cazul în care trebuie să anulezi vacanța din orice motiv pe care îl poți documenta (inclusiv îmbolnăvirea cu SARS-COV-2).

Așadar, noi îți oferim toate soluțiile posibile pentru ca vacanța ta să se întâmple și, mai mult, să fie exact așa cum ți-o imaginezi. Rezervă-ți acum biletele de avion și bucură-te de călătorie oricând dorești!