Te-ai hotărât să vizitezi Moscova, vrei să petreci câteva zile în Sankt Petersburg sau urmează să pleci într-o altfel de călătorie care implică și teritoriul rusesc? Indiferent de caz, vei avea nevoie de viza pentru Rusia.
Chiar dacă pare un proces lung și complicat, obținerea vizei poate decurge ușor și destul de rapid. Mai jos vei găsi tot ce trebuie să știi despre viza pentru Rusia: de unde se obține, de ce documente ai nevoie și cât durează.
În ce situații nu ai nevoie de viză pentru Rusia?
Cetățenii români sunt obligați prin lege să aibă cu ei viza originală, obținută de la autoritățile oficiale, pentru a putea intra pe teritoriul rusesc. Singurele excepții sunt persoanele care au deja pașapoarte diplomatice sau pașapoarte de serviciu.
Astfel, dacă nu deții unul dintre aceste două documente, va fi nevoie să obții o viză. La pachet cu viza, trebuie să deții și un pașaport simplu sau electronic, în care aceasta va fi aplicată.
Așadar, intrarea în Rusia doar pe bază de carte de identitate sau pașaport fără viză nu este posibilă.
De unde se obține viza pentru Rusia?
Pentru a intra în posesia vizei, trebuie să te adresezi către Secția Consulară a Ambasadei Federației Ruse, aflată în București, pe Strada Tuberozelor nr. 4. Înainte de a merge la Ambasadă, programează-te online, aici.
De asemenea, viza se poate obține și din Constanța, de la Consulatul General al Federației Ruse. Adresa la care trebuie să ajungi este Strada Mihai Viteazu nr. 5, iar programarea online se efectuează aici.
Dacă nu dorești să te ocupi de tot procesul pe cont propriu și preferi să primești consultanță contra cost, poți merge și la Centrul de Vize din București sau din Constanța.
Pașaportul și viza: Reguli de care să ții cont
Am stabilit deja că, pentru a intra pe teritoriul Federației Ruse, ai nevoie de un pașaport (simplu sau electronic) și de o viză.
Ei, bine, aici se mai adaugă încă o regulă importantă: data de valabilitate a pașaportului trebuie să depășească data de expirare a vizei cu minimum 6 luni. Astfel, dacă viza pentru Rusia expiră la data de 15 ianuarie, pașaportul tău trebuie să fie valabil până la minimum 15 iulie.
Prin urmare, dacă ai deja o viză valabilă, aplicată într-un pașaport expirat sau care expiră în mai puțin de 6 luni de la data expirării vizei, va fi nevoie să te adresezi autorităților pentru aplicarea vizei într-un pașaport nou.
Nu vei putea intra în Federația Rusă cu un pașaport vechi, vizat, și un pașaport nou, fără viză. Cele două documente trebuie să se regăsească în același loc și să respecte întocmai condițiile de mai sus.
Dosarul de solicitare pentru viză
Dacă vrei să obții viza pentru Rusia cât mai repede, fără complicații și drumuri suplimentare, asigură-te că dosarul tău este complet. Iată ce ar trebui să conțină:
- Pașaport valabil, care respectă condițiile de mai sus și care are minimum două pagini libere pentru aplicarea vizei;
- Copie a primei pagini din pașaport;
- Invitația turistică (se poate obține la cerere de la Centrul de Vize, iVisa sau se poate solicita de la unitatea de cazare de pe teritoriul rusesc). Aceasta apare și sub numele de Confirmare de primire a turistului de către organizația rusă care desfășoară activități turistice, ale cărei date sunt Înregistrate în Registrul Federal Unic al operatorilor turistici;
- Asigurarea medicală valabilă în Rusia, pe toată durata călătoriei (suma minimă de asigurare este de 30 000 Euro);
- O fotografie color, pe fundal alb, cu dimensiunile de 3,5 x 4,5 cm, efectuată cu maximum 6 luni în urmă, care să respecte regulile standard (fața să fie vizibilă în întregime, fără elemente care să acopere trăsăturile, precum ochelari, pălării etc.);
- Formularul de solicitare a vizei, completat online aici, apoi printat și atașat la dosar, cu fotografia lipită în spațiul special alocat;
- Dovada plății taxei de viză (chitanța)
Cât durează și cât costă obținerea vizei?
De regulă, dacă dosarul tău este complet și toate documentele sunt aprobate de autorități, ar trebui să primești viza pentru Rusia în minimum 5, maximum 10 zile de la depunerea actelor.
Taxa consulară pentru obținerea vizei este de 41$, însă ține cont că vor exista și costuri adiționale. Vei cheltui sume suplimentare pentru invitația turistică, fotografia solicitată, precum și pentru asigurarea medicală.
Dacă ai nevoie de viză cât mai repede, poți solicita eliberarea documentului și în regim de urgență. În acest caz, procesul va dura între 1 și 3 zile, însă costul va fi dublu.
În final, îți recomandăm să îți cumperi biletele de avion spre Rusia din timp și să îți rezervi cel puțin două sau chiar trei săptămâni pentru a te ocupa de obținerea vizei. Astfel, vei putea plăti mai puțin și te vei asigura că nu întâmpini situații complicate.
Pentru orice alte întrebări sau idei de călătorie, echipa Vola.ro îți stă la dispoziție!