Skip to content
Actualizat in: 05/04/2022

Distribuie pe:

Unele destinații sunt râvnite de toată lumea, însă mulți călători sunt descurajați de prețurile pe care le găsesc la o primă căutare. Printre aceste destinații se numără și Coasta Amalfi, un loc la care ai visat și tu, cu siguranță, și pe care ți l-am recomandat și noi într-un articol pe blog.

Chiar dacă „vacanță ieftină” și „Coasta Amalfi” nu par să se potrivească împreună, noi credem că orice loc poate fi transformat într-o destinație low cost, cu tips & tricks-urile potrivite.

Iată câteva sfaturi pentru călătorii care vor să ajungă cu un buget mic pe Coasta Amalfi!

1. Alegerea perioadei potrivite: cele mai bune luni pentru a vizita Amalfi

La fel ca în cazul multor altor destinații cu ieșire la mare, vara este sezonul preferat al turiștilor ce vizitează Coasta Amalfitană. Astfel, din iunie până în august, orășelele de pe coastă sunt pline de turiști entuziasmați, iar prețurile cazărilor și serviciilor cresc și ele direct proporțional cu această cerere imensă.

Așadar, chiar dacă vrei să înoți și să stai la soare, alege să pleci în vacanță în aprilie, mai sau septembrie. Atunci, prețurile sunt semnificativ mai mici, iar vremea este chiar și mai plăcută decât în mijlocul verii. Vei evita canicula, dar tot te vei bucura de zile însorite.

2. Transportul: bilete de avion ieftine, conexiuni cu trenul și autobuzul

Cea mai ieftină variantă de a ajunge pe Coasta Amalfi este cu avionul. Rezervă-ți zboruri low cost spre Napoli pe Vola.ro cu măcar câteva săptămâni înainte de plecare; de preferat cu o lună sau chiar două, pentru a prinde cele mai avantajoase variante.

Ai la dispoziție rute operate de Ryanair, Wizz Air și Blue Air, companii care au adesea și promoții speciale, așa că stai cu ochii pe newsletterul Vola.ro sau întreabă un consultant.

Apoi, din Napoli, ajungi cel mai ușor și cel mai ieftin în Salerno cu trenul. Costul unui bilet variază între 5 și 15 euro, în funcție de oră și de durata călătoriei.

Între Salerno și celelalte orașe și sate faimoase de pe Coasta Amalfi te poți mișca ieftin și destul de rapid cu autobuzul. Ai la dispoziție și feribotul, dacă dorești.

3. Cazarea

Știm că feedul de Instagram te-a inspirat să cauți o cazare cu un view perfect către mare. Până la urmă, cafeluța cu priveliște e cea mai bună cafeluță.

Nu din întâmplare, cazarea în cele mai celebre orășele (Positano, Amalfi, Ravello) are și cele mai mari prețuri pe noapte, indiferent de perioadă. Și chiar dacă pare că doar acolo poți sta, trebuie să-ți spunem și partea mai puțin plăcută. Aceste orășele sunt extrem de aglomerate și turistice. Nu numai că vei plăti foarte mult, dar îți va fi și foarte greu să găsești o cameră.

Pentru o vacanță ieftină pe Coasta Amalfi, orientează-te mai degrabă spre o cazare în Salerno. Fiind un oraș mai mare, vei avea mai multe opțiuni, cu prețuri mult mai mici. În plus, de acolo vei putea face excursii de o zi în toate locurile pe care visezi să le vezi.

Alte variante bune sunt și satele mai mici și mai puțin cunoscute de pe coastă, precum Maiori, Cetara, Vietri sau Conca dei Marini. Vei avea parte de hoteluri cu tarife mai mici și de o atmosferă mai liniștită.

4. Mâncarea

Gastronomia locală este o parte importantă din experiența de travel. Fără îndoială, vei dori să iei cina la un restaurant local și să încerci o porție de paste cum numai în Amalfi găsești.

În acest sens, îți oferim două motive pentru care să stai departe de localurile din piețele centrale și zonele foarte aglomerate. În primul rând, sunt țintite exact către turiști, ceea ce înseamnă că nu vei gusta neapărat cea mai autentică mâncare din zonă. Apoi, sunt și extrem de scumpe.

vacanță în amalfi

Alternativa? Restaurantele mici, de familie, situate câteva străduțe mai departe de centru. Poate că nu au meniul în engleză și servesc doar câteva feluri de mâncare, însă poți fi sigur(ă) că vei avea o experiență autentică și, totodată, foarte ieftină.

O altă variantă de a economisi este să-ți iei prânzul la pachet și să faci un picnic pe plajă. Găsești pâine proaspătă, pesto aromat, brânzeturi și mezeluri delicioase în orice magazin local.

5. Plajele

Fie că ai ales să pleci în Amalfi vara sau în afara vârfului de sezon, unele plaje vor fi întotdeauna mult mai scumpe decât altele. Ai ghicit, este vorba despre cele mai celebre dintre ele, precum Spiaggia Grande din Positano.

vacanță ieftină pe Coasta Amalfi

Cu puțin research, pe care l-am făcut noi pentru tine, vei descoperi că există plaje ieftine sau chiar gratuite. De exemplu, Fornillo Beach sau Duglio – plaje cu pietriș, specifice zonei. Iar dacă preferi nisipul, plaja din Maiori este ideală. Ia cu tine o rogojină de plajă și un prosop.

În final, dacă vei urma recomandările de mai sus, vei reuși să-ți organizezi o vacanță ieftină pe Coasta Amalfi, în care să te bucuri de tot ceea ce ai pus pe listă!