Skip to content
Actualizat in: 21/04/2022

Distribuie pe:

Urmează să călătorești în China și ai început deja să îți faci planurile? Mai jos, găsești tot ce trebuie să știi despre viza pentru China.

Probabil că te gândești la bagaje, pașaport, viză și alte detalii care te neliniștesc. Știm că nu putem să te scăpăm complet de emoțiile unei noi plecări, însă putem să-ți oferim toate informațiile de care ai nevoie.

Ai nevoie de viză pentru China?

Cel mai probabil, răspunsul este da. Sunt scutite de viză doar persoanele care se află în următoarele două situații:
a) Persoanele care tranzitează China spre o destinație terță – 24 de ore
În cazul în care biletul tău de călătorie include și China (de exemplu, ai o escală), însă destinația este una terță, poți rămâne pe teritoriul Chinei timp de maximum 24 de ore, fără a părăsi aeroportul, gara sau portul naval, după caz.
b) Persoanele care tranzitează China spre o destinație terță – 72 de ore

Unele aeroporturi din China acceptă ca pasagerii români cu escală pe teritoriul chinez să poată petrece 72 de ore fără viză. Dacă te afli în această situație, verifică toate condițiile aici.
În cazul în care nu te regăsești în niciuna dintre situațiile de mai sus, iar destinația ta finală este China, va trebui să intri în posesia unei vize.

viza pentru china

Unde se depune cererea/dosarul de viză pentru China?

Înainte de toate, trebuie să completezi un formular standard, fie pe site-ul Centrului de Vize pentru China, fie prin sistemul de aplicații online. Înainte de a salva și de a tipări formularul, îți recomandăm să verifici cu atenție toate informațiile. Ulterior, nu vei mai putea efectua modificări sau corecturi.
Odată ce ai terminat de completat corect toate datele, va fi nevoie să printezi cererea și să te prezinți cu ea la Centrul de Vize, alături de celelalte documente necesare (pe care le poți vedea mai jos).

Centrul de Vize pentru China se află în București, pe Strada Gheorghe Țițeica nr. 142, iar programul pentru depunerea cererilor de viză este de luni până vineri, între orele 9 și 15.
Înainte de a merge la Centru, trebuie să efectuezi o programare online. Apoi, va fi nevoie să te prezinți la fața locului exact la ora stabilită.
P.S.: Dacă ai un pașaport diplomatic/de serviciu sau dacă urmează să călătorești spre regiunile Hong Kong sau Macao, trebuie să te adresezi direct către Secţia Consulară a Ambasadei Republicii Populare Chineze în România.

viza pentru china

Documente necesare pentru obținerea vizei

Dosarul prin care aplici pentru viză va fi diferit în funcție de tipul vizei pe care o soliciți. Există mai multe feluri, însă aici ne vom referi la viza pentru turiști. Pentru a obține o astfel de viză, trebuie să ai următoarele lucruri:

  • Un pașaport valabil pentru cel puțin încă 6 luni de la data aplicării vizei, cu cel puțin două pagini libere;
  • Formularul completat online, printat;
  • Două fotografii tip pașaport, color, pe fundal alb, care respectă regulile de aici;
  • Rezervarea biletelor de avion dus-întors;
  • Rezervarea de la cazare sau o invitație, dacă este cazul;
  • Itinerariul pe zile, cât mai detaliat.

Culegerea amprentelor

După ce ai predat documentele necesare, îți vor fi culese amprentele. Acesta este un pas obligatoriu pentru obținerea vizei, excepție făcând doar posesorii de pașapoarte diplomatice/de serviciu, precum și persoanele ale căror amprente nu pot fi culese.
Centrul de Vize va transmite amprentele direct către Ambasada Chinei, iar dacă vei folosi același pașaport pentru a obține din nou viza, în decurs de 5 ani, culegerea amprentelor nu va mai fi necesară.

Când este cel mai bine să aplici pentru viză?

Autoritățile recomandă să aplici dosarul pentru viză cu o lună înainte de plecare și nu cu mai mult de trei luni înainte de intrarea în China. Astfel, te asiguri că viza va fi eliberată în timp util, dar că aceasta nu va expira înainte de a părăsi teritoriul chinez.
De asemenea, dacă viza ta este valabilă o lună sau mai puțin de o lună, este indicat să aplici pentru viză cu maximum două săptămâni înainte de plecare.

Cât durează și cât costă?

De obicei, eliberarea vizei este posibilă în 4 zile lucrătoare, dacă toate documentele sunt corecte și acceptate de Ambasadă. Uneori, acest termen poate fi depășit, caz în care vei fi anunțat.
Lista actualizată cu tarife pentru vize poate fi găsită pe site-ul Centrului de Vize, aici. Plata poate fi făcută cash sau cu un card bancar personal.

Pot prelungi viza?

În cazul în care ai un motiv obiectiv pentru care trebuie să mai rămâi în China după data expirării vizei tale, te poți adresa autorităților locale. Poți face acest lucru cu minimum 7 zile înainte ca viza să expire, prezentând documente doveditoare ale situației în care te afli.
Dacă prelungirea vizei nu îți este aprobată, va fi nevoie să părăsești teritoriul chinez conform valabilității inițiale a vizei tale.
Acestea fiind spuse, calculează foarte bine perioada în care ai nevoie de viză și încearcă să te ocupi în timp util de acest aspect. Cu cât ești mai organizat, cu atât vei avea mai puține griji! Apoi îți poți lua și biletele de avion spre China! Vezi si cum se obtine viza pentru Vietnam, dacă ești deja în zonă.