După o perioadă lungă în care călătoriile au reprezentat doar visuri îndepărtate, vei putea pleca din nou în vacanță fără griji, oriunde dorești în cadrul Uniunii Europene. Începând cu data de 13 august 2021, doar certificatele digitale vor fi recunoscute ca documente de vaccinare, dovada trecerii prin boală sau teste negative PCR sau antigen.
Ce este Certificatul Verde European?
Este vorba despre un certificat digital care atestă imunitatea în fața COVID-19, creat din dorința de a facilita călătoriile în perioada următoare, indiferent de scopul acestora.
Fie că vrei să te întorci acasă, dacă locuiești în altă țară, să pleci în concediu sau să vizitezi pe cineva aflat în străinătate, Certificatul Verde îți va permite să o faci mai ușor.
Cine poate obține Certificatul Verde European?
Contrar bănuielilor și zvonurilor, certificatul digital nu este dedicat doar celor vaccinați. Acesta poate fi obținut atât de persoanele vaccinate, cât și de cele care au un test antigen/PCR negativ sau care au trecut deja prin infectarea cu virusul COVID-19.
Cum obții Certificatul Verde European?
Începând cu data de 1 iulie 2021, vei putea descărca Certificatul Verde European de pe platforma certificat-covid.gov.ro, dezvoltată de STS. Aceasta poate fi accesată atât de pe telefonul mobil, cât și de pe laptop, PC sau tabletă.
Nu trebuie decât să accesezi site-ul și să urmezi câțiva pași simpli:
1. Te autentifici cu o adresă de e-mail validă. Verifici inboxul și accesezi linkul de autentificare primit pe e-mail.
2. Dai click pe butonul verde „Certificat nou”. Alegi tipul actului de identitate în baza căruia te-ai vaccinat sau ai efectuat testul, alegi categoria de vârstă și completezi datele personale solicitate: CNP, serie și număr CI, inițialele numelui.
3. Alegi tipul de certificat dorit: de vaccinare, de testare sau de recuperare după COVID-19. În cazul certificatului de vaccinare, completează județul în care ai efectuat vaccinul și luna corespunzătoare celei de-a doua doze (rapelul).
4. Salvează cererea.
Generarea certificatului poate dura între câteva secunde și o oră, în funcție de gradul solicitărilor. Când documentul tău este gata, vei fi notificat pe e-mail. Vei putea accesa certificatul dând click pe butonul „Vizualizare”.
Certificatul digital va apărea mereu pe platformă, în secțiunea „Listă certificate”.
În cazul copiilor sub 14 ani, pentru descărcarea certificatului va fi necesar acordul părinților sau tutorilor legali.
Poți obține Certificatul și offline?
Da. În cazul în care o persoană nu are acces la platforma online, ea poate solicita Certifcatul Verde European la primăria în raza căreia își are domiciliul, la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor sau la direcția de sănătate publică.
Cum se folosește Certificatul atunci când călătorești?
Certificatul Verde va fi citit de către autorități prin scanarea codului QR unic prezent pe document. Acesta poate fi prezentat la punctele de frontieră pe smartphone (direct din platformă/descărcat sub formă de fișier PDF/imagine) sau tipărit pe hârtie.
Cât timp este valabil Certificatul Verde European?
Dacă te-ai vaccinat cu ambele doze (în cazul Pfizer, Moderna și Astra-Zeneca) sau cu doza unică a vaccinului Johnson & Johnson, valabilitatea Certificatului este până în iunie 2022.
Dacă ai un test antigen negativ, Certificatul este valabil timp de 24 de ore.
Dacă ai un test PCR negativ, Certificatul tău va fi valabil 72 de ore.
Dacă te-ai vindecat recent de COVID-19, termenul de valabilitate al documentului este de 180 de zile de la primul test pozitiv.
Este Certificatul Verde European gratuit?
Da. Obținerea Certificatului digital este complet gratuită.
Este Certificatul Verde European obligatoriu pentru toată lumea?
Nu. Cu toate acestea, din 13 august 2021 documentul este obligatoriu pentru cei care doresc să călătorească liber în Uniunea Europeană, fără carantină sau alte restricții impuse de țara de destinație.
Întâmpin probleme și am nevoie de ajutor. Pe cine contactez?
În situația în care nu ai găsit răspunsul la întrebarea ta sau ai nevoie de asistență, poți suna în Call Center la numărul 021.414.44.25, pus la dispoziție de autorități.