Skip to content

Dubai este o destinație destul de controversată în rândul călătorilor. Unii critică lipsa de unitate stilistică și cultură, în timp ce alții adoră aerul futurist și multitudinea de obiective turistice dintre cele mai impresionante.

Am putea spune că Dubai este un oraș al recordurilor: cea mai înaltă clădire din lume, cea mai înaltă piscină din lume, dar și cea mai adâncă, cel mai mare show de fântâni arteziene, cel mai mare mall, iar lista ar putea continua.

Acestea fiind spuse, îți poți da seama că există nenumărate lucruri distractive de făcut în Dubai; atât pentru tine, cât și pentru cei mici, dacă plănuiești o excursie alături de ei.

Top 10 lucruri distractive de făcut în Dubai

1. Testează-ți curajul la Dubai Frame

Începem lista cu un obiectiv mai puțin cunoscut decât clasicul Burj Khalifa, dar de unde poți obține un view la fel de spectaculos. Dubai Frame este o construcție care arată exact ca o ramă foto (ai ghicit, este cea mai mare din lume!), pe a cărei latură superioară poți ajunge cu liftul.

dubai frame

După ce ai urcat, te poți plimba pe pasarela din sticlă, testându-ți îndrăzneala și obținând adrenalină pentru tot restul zilei. Drept răsplată pentru curaj, vei primi o panoramă superbă asupra orașului.

Dubai Frame se află în Parcul Zabeel, iar intrarea costă 50 AED (dirhami) pentru adulți, respectiv 20 AED pentru copiii între 3 și 12 ani. Cei sub 3 ani pot intra gratuit.

2. Explorează lumea subacvatică la Dubai Aquarium

Dacă tu sau cei mici adorați creaturile marine, nu ratați Dubai Aquarium, situat la parterul celebrului Dubai Mall. Puteți vedea acvariul imens de la distanță sau puteți să vă aventurați prin tunelurile de sub el, în cadrul grădinii zoo subacvatice.

De asemenea, pentru un plus de distracție, puteți să optați pentru scufundări în cușcă printre rechini sau plimbări cu barca cu podea transparentă, la suprafața acvariului.

Dubai Aquarium se află în cadrul Dubai Mall, în centrul orașului, iar informații despre Underwater Zoo și experiențele disponibile poți găsi aici.

3. Fă cunoștință cu un delfin la Atlantis The Palm

Dacă vrei să interacționezi direct cu lumea acvatică, poți cunoaște un delfin în carne și oase, în piscinele Aquaventure Waterpark.

Mai întâi, vei fi instruit și vei învăța o mulțime de lucruri interesante despre mamifere. Apoi, vei intra în apă și te vei împrieteni cu un delfin simpatic. Este o experiență de neuitat, atât pentru adulți, cât mai ales pentru cei mici. O poți rezerva online!

4. Asistă la spectacolul fântânilor arteziene

De pe lista cu lucruri distractive de făcut în Dubai nu poate lipsi celebrul show care a intrat în Cartea Recordurilor. Fântânile Dubai oferă un spectacol de lumini și sunete care te va hipnotiza, așa că nu îl rata! Verifică programul show-urilor aici.

fantani dubai

5. Explorează orașul rapid și de la înălțime la XLine Dubai

XLine este una dintre cele mai lungi, cele mai rapide și cele mai abrupte tiroliene din lume. Vei ajunge de la Jumeirah Beach Residence la Dubai Marina, suspendat la 180 de metri, trecând ca un fulger pe deasupra orașului.

Nu vei avea foarte mult timp să admiri priveliștea, însă va fi un moment pe care îl vei ține minte multă vreme. Iar dacă dorești, te poți bucura de experiență în tandem, cu partenerii tăi de călătorie.

6. Schiază în orice anotimp și stai cu pinguinii la Ski Dubai

Mall of the Emirates găzduiește în interiorul său o pârtie de schi, deschisă pe toată durata anului. Aceasta este predispusă cu telescaun, iar dacă nu te pricepi foarte bine la sporturile de iarnă, poți vizita peștera de gheață, poți face cunoștință cu pinguinii, te poți alătura unei bătăi cu bulgări de zăpadă sau poți bea o ciocolată caldă.

dubai ski

Indiferent de vremea de afară, temperatura de la Ski Dubai nu trece de -4 grade Celsius!

7. Vizitează parcul Legoland

Pentru copiii (dar și adulții) care adoră lumea Lego, iată o modalitate excelentă de a petrece o zi în Emiratele Arabe.

Printre nenumăratele lucruri distractive de făcut în Dubai se află și acesta – un parc cu tematică Lego, unde vei găsi peste 60 de milioane de piese, sub forma a mii de figurine, carusele și personaje. Rezervă bilete online, înainte de a pleca în vacanță.

8. Plimbă-te prin grădinile fermecate

Dacă te hotărăști să-ți iei bilete de avion către Dubai, nu rata cele două grădini magice.

Una este fabuloasă pe timp de zi și reprezintă cea mai mare grădină cu flori din întreaga lume. Se numește Dubai Miracle Garden și cuprinde aproximativ 50 de milioane de flori.

Dubai Miracle Garden

dubai miracle garden

Cealaltă se numește Dubai Garden Glow și poate fi vizitată seara, căci totul lucește în întuneric, pe ritmul muzicii.

9. Vizitează Muzeul Viitorului

Museum of the Future nu este cel mai celebru obiectiv turistic din Dubai, însă poate fi o oportunitate minunată de a afla lucruri noi. Vei vedea expoziții incredibile, venite din viitor și vei avea ocazia să descoperi inovații în materie de tehnologie. Cei mici au și ei zone dedicate, cu instalații creative și distractive.

10. Safari în deșert

Chiar dacă va trebui să ieși din oraș, din Dubai poți ajunge foarte ușor în deșert, pentru o experiență de neuitat. Te poți plimba la apus pe o cămilă sau te poți distra într-un safari pe dunele de nisip.

safari in desert in Dubai

Acestea fiind spuse, vei găsi cu siguranță o mulțime de lucruri distractive de făcut în Dubai. Atât tu, cât și copiii, veți avea parte de cea mai tare vacanță!