Un eveniment cat o viata la Paris – Florin

dragi prieteni,am vazut oferta dumneavoastra si profit cu aceasta ocazie sa ajung din nou la paris sa le multumesc tuturor celor care m-au ajutat sa revin printre cei dragi.

asadar sa va spun si povestea mea,ca tot romanul am plecat in alta tara pentru un trai mai bun.toate au fost bune si frumoase o perioada…eram in paris capitala indragostilor si orasul luminilor cum mai este numit.numai ca cu o saptamana inainte sa ma intorc acasa am avut un accident stupid si asa am mai ramas in paris aproape un an dar in spital.era 4 decembrie 2005 dupa-amiaza cand un transformator de inalta tensiune pe langa care treceam ma atras si m-am mai trezit la spital dupa cateva zile….acolo cand m-am trezit deja se punea problema amputarea bratului.eu eram disperat cand am auzit, deja cand vedeam pe vreun doctor ca se apropie de mine il loveam de frica sa nu imi amputeze bratul.asa am facut pana cand doctorul care ma avea in serviciul sau ma lasat in grija unui alt doctor tanar,ambitios si profesionist in acelasi timp care sa luptat pana in ultima clipa cu mine ca sa imi salveze bratul.deja eram o vedeta in acel spital fiind in fiecare zi la blocul operator pentru interventii chirurgicale si pansamente.vreau sa va spun ca acest doctor chirurg sa luptat cu mine pana pe 30 decembrie 2005 sa imi coasa arterele si venele de la mana zi de zi ca sa ma poata opera si sa imi salveze bratul.pe 30 decembrie a decis sa imi grefeze muschiul dupa spate pe mana ca sa nu fie nevoit sa il amputeze.a reusit cu brio si mult curaj aceasta interventie chirurgicala.m-am trezit din aceasta operatie pe 31 decembrie seara tarziu cand deja se auzeau petardele de revelion si auzeam cum pe holul spitalului personalalul isi spuneau la multi ani si se imbratisau.eu eram singur in camera plangeam de durere si nu stiam nici macar sa cer ajutor personalului infirmier pentru ca nu stiam limba franceza.eh acesti oameni din spital era familia mea acolo eu nu aveam pe nimeni care sa vina sa ma viziteze sau sa imi aduca ceva ce aveam nevoie.am stat in acest spital pana pe 10octombrie 2006 aproape un an,timp in care am invatat si limba franceza si mi-am facut foarte multi prieteni.personalul spitalului imi aducea tot ce aveam nevoie chiar si coli albe sa scriu acasa cate o scrisoare pix,plic si timbre pentru la posta si mi le puneau cand ieseau din tura.va spun cu mana pe inima imi doresc enorm de mult sa revin printre acesti oameni sa le multumesc pentru cat m-au ajutat in acea perioada dificila din viata mea.la noi in tara nu numai ca nu se uita la mine dar imi taia si mana si piciorul sau ma lasa sa mor…pe masa de operatie daca mai ajungeam…

va multumesc anticipat!